Călătoria ta în timp începe chiar de la intrare, după ce ai străbătut gangul, de îndată ce ai ajuns în dreptul ușii. Pe ancadramentul cu motive renascentiste specifice precum denticulii cornișei, poți zări anul construcției dăltuit în piatră: 1550.
Iar lemnul ușii, pe care tocmai ai deschis-o, este din secolul XVII. Ai sentimentul că treci printr-o adevărată poartă a timpului, care te duce dintr-odată în alte vremuri.
Cu bolțile sale din piatră, beciul în care cobori pe treptele din stânga ta este spațiul cel mai vechi al casei, de la jumătatea secolului XVI sau poate chiar mai vechi de atât. Ușa în schimb e mai nouă, din secolul XVII. Iar dacă privești cu atenție spre ferăstruicile care dau către curte, observi urmele vechii intrări în beci și o treaptă din lemn, tot din secolul XVII.
Cum intri în casă, pe partea dreaptă a holului de la intrare, vezi ancadramentul unei uși zidite. La origine, aceste ancadramente erau zugrăvite în culori vii, care s-au șters în timp. Ușa, astăzi zidită, dădea în atelierul și, mai târziu, în prăvălia de la stradă.
Deasupra ta se încrucișează bolțile renascentiste, așa cum au fost construite de meșterii pricepuți ai secolului XIV, iar un grilaj de fier din secolul XIX te întâmpină la baza scării construite în perioada interbelică. Urci treptele dintr-o suflare ca să ajungi la etaj, curios să descoperi mai multe.
Primele lucruri pe care le observi la etaj sunt bolțile caracteristice secolului XVII și pardoseala ca o tablă de șah — jumătate realizată în anii ’30, cealaltă jumătate recent, când casa a fost restaurată. Dacă privești în stânga ta, vezi trepte vechi din lemn, din secolul XVII, și un loc în podea acoperit cu sticlă groasă, prin care poți zări două straturi de pardoseală: primul și cel mai vechi este din piatră, de când a fost construită casa; al doilea este din cărămidă arsă în secolul XVII.
Și, în timp ce te îndrepți spre partea opusă, e imposibil să nu observi amprenta lăbuței unui cățel, conservată pe cărămida aceea zidită în secolul XVII.
Urmează alte două elemente renascentiste: loggia, deasupra gangului din curte și coloana de piatră care o susține. La începuturi, loggia era deschisă, iar coloana zugrăvită în culori vii, care nu s-au păstrat.
În apartamentul 11 (VON SCHÖBELN) vezi urme de zugrăveală veche din secolul XIX, două dulapuri înzidite cu uși art nouveau, din aceeași perioadă, și firida în care a fost găsit un înscris de la 1826, semnat de meșterii care au modernizat casa. Poți contempla o reproducere înrămată a acestui document, în holul de la etaj.
Cu toate că par noi, ușile restaurate ale celor trei apartamente de la etaj sunt din secolul XIX.
CITEȘTE ÎNSCRISUL (TRADUS DIN LIMBA GERMANĂ)
Anul 1826. Cu ocazia renovării camerei de zi din față, această deschidere către vecinul de sus, care exista ca semn al proprietății indivize a peretelui în cauză, nu a fost zidită, ci doar acoperită cu cărămizi în scopul de a înfrumuseța camera. Valabilitatea deplină a dreptului legat de astfel de deschideri nu și-a pierdut, prin urmare, nimic din forța sa, întrucât deschiderea trebuie considerată ca fiind deschisă. De față au fost meșterii și lucrătorii: maistrul zidar Georg Thiefs, Jakob Teutsch, Thoman Zacharias; meșterul: Johann Huber; ucenicul: Christian Siegel; lucrătorii: Andreas Weber, Imre Josef, Szűts Miklos, Gőntze Janos, Kiss Ignatz și Emanuel Josef.
Kronstadt, 19 august 1826
Franc. nobilis de Schobeln,
Secretar juridic al Magisterului, perceptor alodial
